În perioada 31 decembrie 2021 – 2 ianuarie a.c., pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru fluidizarea traficului având în vedere indicatorii de trafic crescuți, au întocmit 7 dosare penale, au aplicat 92 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 24 de permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Dosarele penale au fost întocmite pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără a deține permis de coducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Aparatele radar au înregistrat 64 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 17 de conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză – 116 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui buzoian de 33 de ani, care rula pe DN 2 E 85, în localitatea Mihăilești.

Alte 7 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar,  precum şi pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii au avut în vedere respectarea regulilor de circulaţie şi de către alţi participanţi la trafic, pentru neregulile constatate fiind sancţionaţi 12 pietoni. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 54.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPercheziții la o persoană bănuită de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept
Articolul următorDosarul COLECTIV, amânat 3 luni – Sentința definitivă va fi dată pe 3 martie