Peste 200 de polițiști au fost angrenați zilnic în misiuni de menţinere şi asigurare a climatului de ordine şi siguranţă publică, urmărindu-se totodată prin acţiunile derulate în această perioadă şi asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente la semnalarea oricărui incident din zona de competenţă, premergător sărbătorilor de iarnă și în contextul minivacanței de 1 Decembrie.

Astfel, în perioada 29 noiembrie – 5 decembrie a.c., poliţiştii au întocmit dosare penale în cazul a 90 de infracţiuni, dintre care 73 de natură judiciară şi 17 la  regimul circulaţiei rutiere.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit la 174 de sesizări, dintre care 168 primite prin intermediul S.N.U.A.U. 112 şi au aplicat 909 sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, au fost reținute 98 de permise de conducere, dintre care 54 pentru viteză și 15 pentru consum de alcool sau alte substanţe, fiind retrase și 29 de certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 347.000 de lei, iar a bunurilor confiscate de 3482 de lei.

Nu au fost înregistrate evenimente grave, cu impact asupra ordinii şi liniştii publice sau asupra membrilor comunităţii. De asemenea, cu toate că valorile de trafic au avut un nivel ridicat, nu au fost înregistrate evenimente rutiere din categoria celor cu grave repercusiuni.

 În perioada următoare, polițiștii vor continua activitățile pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în sezonul rece și premergător sărbătorilor de iarnă.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMarcel Boloș a explicat procentul de creștere a pensiilor – Când vor fi alimentate cardurile sărăciei
Articolul următorReținuți poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Pătârlagele după ce au agresat un bărbat de 34 de ani