În perioada 13-14 august 2022, cu ocazia Zilelor Oraşului Vaslui, HC Buzău 2012 a participat la un turneu organizat de CSM Vaslui, pe care l-a câștigat după o finală cu echipa gazdă, câștigată după loviturile de departajare. Pe locul 3 s-a clasat CSM Odorhei, care a trecut în finala mică de CSO Teutonii Ghimbav, scor 25-22.

Vineri, de la ora 18:30, în Sala Polivalentă din municipiul Vaslui, HC Buzău a disputat primul meci, cu CSO Teutonii Ghimbav, partidă câștigată fără prea mari emoții de buzoieni, cu scorul de 36 la 23 (18 – 9). Pentru HC Buzău au marcat: Monteiro De Barros Sergio Henrique – 3 goluri, Bejinariu Andrei – 1 gol, Glendza Alesandar – 5 goluri, Juskenas Luka – 3 goluri, Anton Mihai – 5 goluri, Mitrovic Luka – 3 goluri, Rizea Denis – 1 gol, Stroe Petru – 3 goluri, Dumitrana Zamfir – Zavenica – 7 goluri, Broască Ionuț – 5 goluri.

Sâmbătă, în finala turneului împotriva echipei locale CSM Vaslui, meci câștigat de buzoieni la loviturile de la 7 metri, cu 4 -3. La finalul celor 60 de minute de joc scorul a fost egal. 26-26, după ce la pauză vasluienii au condus cu 15-14.  Pentru HC Buzău 2012 au marcat: Monteiro De Barros Sergio Henrique – 2 goluri, Bejinariu Andrei – 1 gol, Juskenas Luka – 4 goluri, Anton Mihai – 8 goluri, Mitrovic Luka – 3 goluri, Stroe Petru – 2 goluri, Dumitrana Zamfir – Zavenica – 1 gol, Broască Ionuț – 4 goluri. Au lipsit de pe teren Liviu Mironescu și Alesandar Glendza, ambii accidentați.

Luka Juskenas a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, iar Denis Rizea a primit diploma pentru cel mai tânăr jucător al turneului.

În perioada 19 – 20 august, HC Buzău 2012 va participa la ultimul turneu de pregătire, înainte de începerea Ligii Zimbrilor 2022 – 2023. Ediția a II-a a Memorialului ”Constantin Căpățână” se va desfășura în sala Sporturilor ”Romeo Iamandi” din Buzău, iar la turneu vor mai participa, alături de HC Buzău 2012, CSM București, CSM Bacău și CSM Vaslui.

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCSM Rm. Sărat a câștigat cu 5-0 amicalul cu Dacia Unirea Brăila
Articolul următorInundații în România! Cod galben pe râuri din 12 judeţe – Zonele vizate