Elevii lui Ilie Stan s-au impus în detrimentul celor de la Vitosha Bistritsa, în primul meci de verificare din Antalya

Gloria a disputat prima partidă de verificare, din cele cinci programate în cantonamentul din Antalya, în compania formației din prima ligă bulgară, Vitosha Bistritsa. Adversarii au condus la pauză, grație unui gol înscris în minutul 7 al partidei.

După reluare, elevii lui Ilie Stan au reușit să întoarcă rezultatul, prin golurile marcate de Cristi Balgiu, minutul 54 și Vali Munteanu, în minutul 70.

Ilie Stan a început partida cu Cristian Andrei, Matei Constantinescu, Dragoș Ceaușel, Călin Tudose, Călin Toma, Mihai Savin, David Stăiculescu, Dragoș Huiban, Bogdan Gavrilp, Constantin Stoica și Remus Chipirliu. Pe parcurs, tehnicianul buzoian a rulat tot lotul.

Gloria Buzău va disputa cel de-al doilea amical cu FC Olimp, formație care evoluează în liga a iii-a din Rusia.

Articolul precedentA fost declarată oficial epidemie de gripă în țară. Anunțul a fost făcut, astăzi, de autorități.
Articolul următorFCSB va juca meciurile din play-off, la Buzău !