După trei remize consecutive în liga A 2-a la fotbal Gloria Buzău a reușit astăzi să câștige cu 3-1 (1-0) meciul din etapa a 13-a, cu Viitorul Târgu Jiu, disputat pe stadionul ”Gloria”. Gloria Buzău a dominat clar această partidă până pe final când oltenii au reușit să reducă din handicap și puteau să mai înscrie încă o dată la o lovitură liberă în minutele de prelungiri la care Dulca a trimis balonul în transversală porții aparate de Relu Stoian.

Prima ocazie de gol a meciului a aparținut gazdelor, în minutul 5. Sampaio i-a păsat în careu lui Honciu acesta e așezat mingea pentru șut lui Pablo Gaitan dar execuția acestuia, de la 17 metri, a trecut puțin pe lângă bara porții oaspeților. În minutul 11 Sampaio trimite printre apărătorii adverși pentru Valentin Munteanu, iar acesta șutează de la 14 m, singur cu portarul, pe lângă poartă.

În minutul 14 Boiciuc primește o pasă și se întoarce și șutează pe jos de la 19 metri, în poziție centrală, pe mijlocul porții, însă portarul Opric gafează și scapă mingea în față, de unde Valentin Munteanu a trimis în plasa porții oaspeților, 1-0 pentru Gloria Buzău.

Oaspeții au prima ocazie la poarta Gloriei Buzău în minutul 32. Răsdan centrează dintr-un corner din dreapta, pe bara a doua, Stoian iese pe sub minge, care ajunge la Dragu, dar acesta a reluat cu capul din 7 metri, însă pe lângă poartă. În minutul 37 Gaitan pasează în drepta pentru Valentin Munteanu, acesta pătrunde în careu și centrează perfect în fața porții. Boiciuc ajunge primul la minge, însă trimite peste poartă, din 5 metri. În minutul 39 Blejdea centrează de pe partea stângă, Boiciuc luftează la 8 metri de poartă și mingea ajunge la Valentin Munteanu, dar acestea a făcut o preluare prea lungă și mingea a ajuns în brațele portarului Opric. 

Startul reprizei secunde a adus dublarea avantajului pentru Gloria Buzău. În minutul 50 Valentin Munteanu a primit o pasă perfectă pe culoar, a pătruns în careu în dreapta și a tras la poartă pe jos. Opric a pus palmele să blocheze, însă a scăpat mingea în lateral, unde se afla Andrei Blejdea, care a înscris din 5 metri în poarta goală, 2-0. 

În minutul 54 Alexandru Blejdea a primit o pasă aproape la mijlocul careului și a scăpat singur spre poartă, în momentul în care a ajuns în careu a fentat doi adversari și a șutat printre ei, lângă bara din stânga, 3-0. 

Jucătorii lui Mihalcea s-au relaxat apoi și au evoluat la trecerea timpului, astfel că adversarii au avut șansa să se apropie mai mult de poarta lui Relu Stoian. În minutul 88 Rogag a trimis o pasă în diagonală pentru Alexandru Dulca, iar acesta a reușit să înscrie din careu după ce a trecut de Sălceanu și Marku, 3-1. În minutul 90+1 a trimis peste zid, dar pe lângă poartă, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri. În minutul 90+4 Dulca a bătut o lovitură liberă de la 27 de metri, dar a trimis în transversală, aproape de vinclu, și meciul s-a terminat cu scorul de 3-1.

GLORIA BUZĂU (antrenor – Adrian Mihalcea) : Relu Stoian – Oteliță, Wiktorski, Marku, Sălceanu – Gaitan (’87 Dragoș Lazăr) , Honciu, Valentin Munteanu (’60 Neicuțescu) , Sampaio Eduardo (’60 Cristian Ciobanu) – Boiciuc (’80 Dorin Burlacu) , Blejdea (’60 Matiș)

VIITORUL TG. JIU (antrenor – Florin Stîngă) : Raul Opric – Robert Dănescu, Adrian Stoian (’65 Alexandru Dulca) , Radu Rogac, Alexandru Băican – Alin Țegle (’80 Răzvan Vespe) , Denis Brînzan, Florin Răsdan, Vlad Toma (’65 Adrian Godja) – Gabriel Dodoi (’60 Paul Mitrică) , Claudiu Dragu (’60 Andrei Istrate).

Gloria Buzău a urcat pe locul 6, cu 22 de puncte, iar etapa viitoare va juca în deplasare, la Unirea Dej. 

Foto: Captură @ Digi Sport. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorFoto: Un bărbat de 35 de ani, fără permis de conducere și aflat și sub influența alcoolului, a produs un accident în care 5 persoane au fost rănite