Meshah Suhaib Abdel Naser, fost concurent la un show TV din România, dat în urmărire ca fugar condamnat pentru trafic de persoane, a dat în judecată România pentru că i-a confiscat banii câștigați ca proxenet. Culmea e că a și a reușit să recupereze o sumă importantă din ei!
În urmă cu aproape un an, Meshah Suhaib Abdel Naser a fost dat dispărut și, nu la mult timp după această veste, a fost condamnat în lipsă la 10 ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane. În sentința de condamnare, magistrații au dispus și confiscarea de la inculpat a sumei de 38.333 euro obţinută din comiterea infracţiunii de trafic de persoane.
În timp ce poliția se chinuie să dea de urmele lui, Meshah Suhaib Abdel Naser își permite luxul de a avea pretenții de la statul român. În sentința de condamnare, magistrații au dispus și confiscarea de la inculpat a sumei de 38.333 euro obţinută din comiterea infracţiunii de trafic de persoane.
Fostul interlop a cerut însă, în instanță, să i se returneze peste 18.000 de euro din suma confiscată. Și a reușit!
„Admite apelul formulat de inculpatul Meshah Suhaib Abdel Naser împotriva sentinţei penale nr. 90/S/12.05.2023 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 2886/62/2029, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte cuantumul sumei confiscate de la inculpat. Rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 112 alineat 1 litera e Cod penal confiscă de la inculpatul Meshah Suhaib Abdel Naser suma de 20.200 de euro obţinută din comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate”, se arată în minuta instanței, sentința fiind pronunțată luna trecută, scrie replicaonline.ro.
Meshah Suhaib Abdel Naser, acuzat de trafic de persoane
Suhaib e acuzat de procurori că ar fi recrutat o tânără de 20 de ani pe care ar fi obligat-o să practice prostituția.
În perioada ianuarie-martie 2019, fostul concurent de la „Burlăcița” i-ar fi facilitat tinerei transportul și cazarea succesiv în Spania, Suedia și Franța, acolo unde ar fi constrâns-o prin amenințări și acte violente să practice prostituția în folosul său.
Totul ar fi ieșit la iveală în 8 aprilie 2019, când – după ce ar fi fost agresată fizic și amenințată cu un cuțit de către Suhaib – tânăra de 20 de ani a reușit să fugă din apartamentul în care ar fi fost sechestrată. La scurt timp după fuga tinerei, polițiștii de la crimă organizată au descins în locuința acestuia din Ilfov, iar tânărul a fost dus la audieri la sediul DIICOT Brașov.
În urmă cu aproape un an, Meshah Suhaib Abdel Naser a fost dat dispărut și, nu la mult timp după această veste, a fost condamnat în lipsă la 10 ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane.
Fotomodelul le amenința pe fete că le va scoate ochii
O victimă a povestit că fostul concurent de la „Burlăcița” o lovea, îi repeta că trebuie să se prostitueze pentru el, amenințând-o că o va măcelări, o va lega, îi va scoate un ochi, îi va turna acid pe față și o va viola în grup.
Femeia a mai spus și că Suhaim Meshah a ținut-o timp de două săptămâni în locuința părinților lui, după care a pus-o să se prostitueze timp de două săptămâni pentru a-i achita o datorie fictivă. În cazul în care ar fi refuzat, iordanianul spunea că va dezvălui „totul” ambelor familii, va recurge la presă și o va acționa în judecată, urmând ca familia ei să piardă toate bunurile pe care le deține.
Audiat de anchetatori, unul dintre martorii citați în dosar a povestit că, undeva în cursul anului 2015, una dintre tinerele exploate de Suhaib Meshah i-a trimis o poză de pe un cont de Facebook în care arăta de nerecunoscut, avea toată faţa distrusă, iar fotografia era însoțită de mesajul „te implor, ajută-mă, că mă omoară acesta”.