FRF a decis anularea competițiilor de copii și juniori

Până să ia o decizie în privința continuării sau nu a campionatelor Liga 1, 2 și 3, Federația Română de Fotbal a decis după consultările cu reprezentanții cluburilor, să ”înghețe” sezonul competițional pentru copii și juniori cu excepția Liga Elitelor U19.

În urma consultărilor avute cu membrii afiliați, din dorința de a proteja copiii și a diminua riscul infectării, având în vedere și faptul că nu există o miză competițională de tip retrogradare/promovare, dar și pentru a putea începe pregătirea sezonului următor, administrația FRF a luat decizia de a anula toate competițiile de copii și juniori de pe teritoriul României pentru sezonul 2019/2020, în total 31 de competiții. În același timp s-a căzut de acord ca reluarea antrenamentelor să reprezinte prioritatea cluburilor imediat ce condițiile sanitare și legale o vor permite.

În acest context, juniorii echipelor buzoiene de fotbal vor lua o pauză forțată, cel puțin până la începerea sezonului competițional viitor.

În ceea ce privește fotbalul mare, săptămâna aceasta va avea loc o întâlnire între repreentanții federației de fotbal și cei ai Ministerului Sănătății. Se va discuta despre măsurile de siguranță impuse iar în funcție de abilitatea forului național de a le îndeplini sau nu, se va lua în considerare reluarea campionatelor

Articolul precedentAnunț important! Ce se întâmplă cu locuitorii din cartierul Mihai Viteazu
Articolul următorLa Buzău a mai fost confirmat un caz de infectare cu coronavirus. Bilanț: 41 de infectări