Absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina, promoţia 2023,    s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru a fi numiţi în funcţie potrivit pregătirii şi specializării.

În ziua de 10 aprilie a.c., şaptesprezece absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina, promoţia 2023, s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru a fi numiţi în funcţie potrivit pregătirii şi specializării urmate în şcoala de poliţie.

Astfel, unsprezece dintre ei au fost repartizaţi să-şi desfăşoare activitatea la posturi de poliţie comunale, trei la structurile de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău şi Poliţiei oraşului Pogoanele, doi la formaţiunea de siguranţă publică şi patrulare a poliţiei municipiului reşedinţă de judeţ, iar unul la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Buzău.

Emoţionaţi de prima zi în activitate, dar fericiţi de întoarcerea acasă, cei 17 buzoieni au fost primiţi cu entuziasm şi colegialitate de poliţiştii unităţii noastre.

Pentru primele 6 luni, ei îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea câte unui tutore profesional din cadrul formaţiunilor de ordine publică, rutieră şi de investigaţii criminale.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentGreva a funcționarilor de la Prefectura Buzău
Articolul următorMii de teste COVID expirate, găsite abandonate la marginea pădurii Crâng, pe Șoseaua Nordului din municipiul Buzău