Florin Salam, renumitul cântăreț de petrecere despre care s-a vehiculat știrea că ar fi murit, a postat sâmbătă seară un mesaj video, pentru a înlătura orice suspiciuni, potrivit realitatea.net. Vizibil marcat, solistul a transmis că este șocat atât de informație în sine, cât și de reacția pe care au avut-o unii români pe rețelele de socializare. „Nu-mi vine să cred, oare chiar v-ați fi bucurat?”.  

„Fac acest filmuleț pentru toată familia mea, pentru toate neamurile. De câteva zile, am fost în situația care am avut-o. Cei din presă formulează mult pentru situația prezentă.

Toată familia mea este în alertă. Acum 3, 4 zile am cântat într-un loc. Vreau să luați în serios problema cu COVID-ul. Ferească Dumnezeu pe toată lumea. Stăm între oameni. există persoane care cu adevărat au grija mea, în 2-3 zile o să ajung acasă. Nu vă mai îngrijorați, sunt bine, doar că mi-a fost puțin rău. 

Nu se poate așa ceva, nu-mi vine să cred. Oare v-ați fi bucurat să se întâmple așa ceva. Îmi cer scuze celor care v-ați făcut griji, iar celor care ați difuzat știrea asta, nu știu dacă ați câștigat ceva. Mergem mai departe, vă pup și vă iubesc. Oricine poate să pățească așa ceva”, a spus solistul.

Sâmbătă seară, site-ul știrileprotv.ro a lansat informația că Florin Salam a murit, indicând inițial, drept cauză, complicațiile provocate de infectarea cu virusul SARS CoV-2, apoi consumul de droguri. Ulterior, site-ul a revenit, recunoscând că informația nu este reală și cerându-și scuze că nu a verificat dintr-o altă sursă.

 

Articolul precedentVineri seară, 12 august, două persoane s-au rătăcit în zona împădurita a județului Buzău, în timpul unei drumeții
Articolul următorConcursul „Maica Domnului, rugătoarea noastră”, în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei