Sâmbătă, 9 iulie  a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu au depistat un bărbat în timp ce sustrăgea mai multe materiale lemnoase într-un atelaj hipo din curtea unei hale dezafectate din localitatea Vernești. Polițiștii au stabilit că bărbatul are vârsta de 55 de ani și este din localitatea Cândești.

Din verificări s-a stabilit faptul că în seara zilei de  9 iulie a.c., bărbatul în vârstă de 55 de ani, ar fi sustras mai multe materiale lemnoase şi metalice pe care le-ar fi  încărcat în atelajul hipo pentru a le transporta la locuinţă. Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti  și predat persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiștii în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVideo: Poliţiştii buzoieni au acţionat suplimentar dispozitivului curent în weekend în cadrul unor acţiuni cu efective mărite pe raza judeţului
Articolul următorÎn cazul a 9 șoferi alcooltestul a înregistrat valori sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat