Astazi 19.02.2022, în jurul orelor 16:30, dispeceratele ISU si IJJ au fost sesizate prin apel prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană de sex feminin, în timp ce se deplasa pe un traseu turistic din muntii Siriului, zona Valea Neagră, a alunecat pe gheață, rănindu-se la  picior, cu suspiciune de fractura.

Având în vedere că în serviciu se afla o patrulă de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu, acesta a fost direcționat de urgență în zona indicată, fiind însoțiti de voluntari din satul Siriu, care dețineau un autovehicul special pentru teren accidentat. Totodată, înspre zona indicată s-a deplasat si un echipaj ISU Buzău.

Jandarmii montani au reușit să parcurgă traseul până la persoana accidentată într-un timp  de scurt, iar după evaluarea la fața locului au aplicat atele la piciorul rănit, ulterior jandarmii au coborâtă persoana rănită în siguranță din zona unde s-a produs incidentul până la punctul în care a putut ajunge  echipajul medical. Persoana accidentată a fost transportată la Spitalul Județean Buzău pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 19 februarie 2022
Articolul următorCongresul PMP: Eugen Tomac a fost ales din nou președinte. ”Nu ne aflăm în cel mai fericit moment al existenţei noastre politice”