Luni, 5 septembrie, în ultimul meci al etapei a 5-a din Liga a 2-a, Gloria Buzău s-a impus cu 2-1 (1-0) în fața nou promovatei CSC Dumbrăvița, echipă care venea după o victorie și un egal în precedentele deplasări. Echipa lui Cristi Pustai a dominat aproape tot meciul, dar și-a făcut viața grea în minutul 61, când Vârtej a comis un fault în propriul careu și a primit al doilea galben. 

În prima repriză timișorenii de la Dumbrăvița nu au pus aproape nicio problemă buzoienilor, elevii lui Pustai dominând clar meciul dar nereușind să înscrie decât un gol, deși au avut mai multe situații de gol. 

În minutul 10 Valentin Alexandru a primit o minge în careu, după o centrare a lui Ciobanu, dar s-a încurcat în minge și a fost blocat de portarul oaspeților. În minutul 15 Honciu a centrat în careu, Ariel Lopez a recentrat cu capul în fața porții, iar Trebotic, dintr-o poziție bună, din 4 metri, a trimis peste poartă, mingea fiind atinsă și de poratrul Trifon. În minutul 19 Lopez a trimis cu capul din 7 metri central, dar Trifon a reținut. Un minut mai târziu, portarul oaspeților a respins un șut al lui Ciobanu.

În minutul 25, Honciu a șutat de la 25 de metri, dar mingea l-a lovit în spate pe Gîsă și s-a dus peste poartă, în corner. Honciu a executat lovitura de la colțul terenului, a centrat la bara a doua, iar Trebotic a reluat cu capul de la circa 10 metri ușor lateral stânga spre colțul lung, 1-0. 

Dominarea gazdelor a continuat, iar în minutul 34 Trebotici a șutat de la 22 de metri, pe jos, dar Trifon a reținut în doi timpi. În minutul 40 Honciu a executat o lovitură de la 20 de metri lateral dreapta și a șutat direct pe poartă, dar pe direcția portarului, care a reținut fără probleme. În minutul 43 Sălceanu a trimis un șut centrare, care a trecut puțin pe lângă vinclul porții și scorul la pauză a rămas 1-0.

După pauză, prima ocazie de gol au avut-o oaspeții, în minutul 48. Martinov a primit o minge în fața careului, a încearcat un dribling în fața lui Trebotic, dar a căzut și Lopez a respins. Mingea a ajuns apoi la Luca Bodri, care a șutat la poartă iar portarul Stoian a prins. 

În minutul 55 Neicuțescu a trimis o pasă în careu, Trebotic a șutat din 15 metri și Trifon a reținut, însă Andrei Olaru a intrat neglijent și l-a călcat pe călcâi pe Trebotic, iar arbitrul a dictat penalty pentru Gloria. valentin Alexandru a executat în dreapta și a înscris pentru 2-0.

În minutul 61 Olaru a pătruns în careu și este tras de tricou de Daniel Vîrtej, iar arbitrul, aproape de fază, dictează penalty și cartonaș galben. Daniel Vîrtej avea deja un cartonaș galben luat în minutul 35, astfel că este eliminat. Adrian Ungureanu a executat penalty-ul, pe jos, lângă bara din stânga, 2-1 din minutul 63.

În ultimele 30 de minute oaspeții nu au putut să profite de omul în plus, în timp ce Gloria a luptat să-și conserve avantajuld e pe tabela de marcaj. cei care au mai avut câteva faze periculoase de poartă au fost tot cei de la Buzău, prin Valentin Alexandru în minutul 72,, când a șutat din colțul careului mare, dar Trifon a respins în corner. În minutul 75, ciobanu a pasat în spate pentru Val. Alexandru, acesta a scos apoi la 12 metri, poziție centrală, pentru Honciu, care a șutat la poartă, dar portarul oaspeților a respins și fundașii au degajat. Ultima ocazie a fost în minutul 79, când Honciu a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, a trimis peste zid, la colțul scurt, dar C. Toma a respins cu capul de pe linia porții. 

Gloria Buzău: R. Stoian – Sg. Pîrvulescu, Lopez, Vîrtej, Sălcianu (Uțiu 53′) – Trebotic (Gaitan 79′), Honciu – Rz. Matiș (Wiktorski 66′), Cr. Ciobanu, Blejdea (Neicuțescu 46′) – Val. Alexandru.

După 5 etape, Gloria Buzău este pe locul 5, cu 10 puncte, iar în etapa a VI-a va juca în deplasare, la Politehnica Iași.

sursa foto: https://www.facebook.com/asfcbuzau/

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent64 de permise de conducere reținute pentru nerespectarea limitei de viteză
Articolul următorA achiziționat în fals un bilet gratuit de călătorie pe calea ferată