Persoanele care și-au achiziționat deja bilete își vor primi banii înapoi

Noi restricții, impuse de Departamentul Pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne. Au fost interzise toate manifestările sportive la care participa peste 100 de persoane.

Astfel, partida de Cupa României, dintre Gloria și Minaur Baia Mare se va disputa fără spectatori. Inițial, oficialii Gloriei făcuseră demersuri către autorități, pentru a obține un aviz care să permită clubului buzoian organizarea partidei cu maxim 1000 de spectatori.

Persoanele care și-au achiziționat deja bilete își vor putea recupera sumele de bani prin virament bancar, pe cardul pe care s-a achiziționat biletul.

Noile măsuri de siguranță vor fi aplicate și la meciurile de fotbal. Astfel clubul buzoian va fi grav afectat, întrucât cel puțin la partidele cu Rapid, U.Cluj, FC Argeș sau UTA Arad, pe arena din Crang s-ar fi strâns câteva mii de spectatori.