Poliţiştii rutieri au constatat în urma acţiunilor din trafic derulate la final de săptămână 12 infracţiuni la regimul rutier şi au demarat procedurile de cercetare în 8 dosare penale.

În cazul a 5 şoferi, poliţiştii au constatat că aceştia s-au urcat la volanul maşinilor şi au condus, sub influenţa alcoolului sau altor substanţe psihoactive. Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui şofer de 54 de ani, din Nehoiu, care a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea o autoutilitară în municipiul Buzău.

Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Cochirleanca, ar fi consumat băuturi alcoolice şi ar fi sustras un autoturism pe care l-ar fi condus în municipiul Buzău. Ulterior, l-ar fi abandonat în apropierea locului de unde l-ar fi sustras. În urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat şi depistat protagonistul, stabilind că acesta nu figurează în bazele de date ca deţinător de permis de conducere permis de conducere. Pentru aventura sa, tânărul este acum cercetat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul pe drumul public fără a deţine permis de conducere, dar şi pentru furt în scop de folosinţă.

Poliţiştii rutieri au întocmit alte 2 dosare penale care au  vizat circulaţia pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, dar şi pentru încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

Într-unul din cazuri este vorba de un bărbat de 26 de ani, din Chiojdu, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 103P, cu toate că nu deținea permis de conducere. Pasager al acestuia era chiar proprietarul autoturismului şi prietenul său, de asemenea în vârstă de 26 de ani.

Tot 26 de ani este vârsta altui tânăr teribilist, de această dată din Mihăilești, care a fost depistat conducând, fără a deține permis de conducere, pe o stradă din localitatea de domiciliu. Tânărul era însoţit de fratele său, de 21 de ani, care era şi proprietarul maşinii.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFoto: Accident luni după amiază pe DJ 203K, în localitatea Mătești
Articolul următorDialog motivaţional al polițiștilor Biroului Siguranță Școlară purtat cu liceenii buzoieni