Un eveniment unic în România va avea loc la Buzău International Arts Festival – o expoziție a legendei de la trupa Phoenix, Nicu Covaci, cunoscut mai puțin ca artist plastic și extrem de cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni muzicieni din România, alături de artistul Valeriu Sepi, fost colaborator al trupei Phoenix. Deschiderea expoziției va avea loc la Galeriile de Artă din Buzău pe 24 septembrie, de la ora 18:00.

Nicolae Covaci (n. 1947 la Timișoara) este compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix.

Valeriu Sepi este născut la Reșița în 1945 și este un artist cunoscut și îndrăgit atât în sfera artelor vizuale, cât și cea muzicală. Cu o experiență artistică de peste 50 de ani, Valeriu Sepi a fost activ de-a lungul timpului în arii diverse precum design, pictură murală, inginerie, muzică, actorie și coregrafie.

„Eu, de fapt, sunt profesor de arte plastice, de pictură și sculptură, sunt un chitarist amator!”, spune Nicu Covaci, cunoscut publicului ca fondator al legendarei trupe Phoenix, care se apropie de 60 de ani de existență. 

Valeriu Sepi a transmis organizatorilor următorul mesaj: „Fie să renască arta românească!, așa ar trebui să înceapă imnul României”.

Închiderea oficială a Buzău International Arts Festival are loc sâmbătă, 25 septembrie, cu un concert mult-așteptat al trupei Phoenix în Piața Dacia din Buzău. Evenimentul va începe la ora 19:00, iar accesul este gratuit, cu respectarea reglementărilor legale.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentÎnregistrat de radar cu 179 km/h în afara localității Poșta Câlnău
Articolul următor25 septembrie, ziua ADEVĂRULUI în Partidul Național Liberal!