Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune plata serviciilor medicale pentru cei nevaccinați și lansează critici dure la adresa celor care nu sunt de acord cu vaccinarea, testarea, care provoacă „discriminarea” bolnavilor cronici, care nu mai au loc în spitale, pline cu pacienți COVID-19 în această perioadă.

”Celor care se plâng de discriminare și mă refer la cei nevaccinați sau cei care vorbesc despre vaccinare obligatorie țin să le aduc aminte că la fel de discriminați sau mai grav discriminați sunt pacienții cu boli cronice, pentru că în clipa în care o secție de Terapie Intensivă se umple în proporție de 70% cu pacienți nevaccinați, cei care au nevoie de spital și sunt vaccinați, dar sunt cu boli cronice brusc se trezesc discriminați de nevaccinații care refuză un tratament, din motive neînțelese, mă refer la vaccin”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, marți, la RFI România.

Deputatul USR, membru în Comisia parlamentară de sănătate, le transmite un mesaj dur celor care nu doresc să se vaccineze.

„Ce-ar fi să introducem în România plata serviciilor medicale pentru pacienții nevaccinați, care refuză vaccinul? OK, vrei să fii liber, vrei să strigi că ai drepturi? Dacă refuzi vaccinul, atunci când ajungi la spital, plătește! Nu vrei nici testare, nu vrei nici vaccinare, dar vrei să ocupi un loc în spital pentru un pacient cu altă boală foarte gravă și care nu are de ales cum ai avut tu, îi iei patul, nici nu vrei să plătești, dar strigi libertate”, a mai spus Emanuel Ungureanu.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentSiegfried Mureșan, după acordul pe Bugetul UE 2022: Mai multe fonduri europene pentru redresarea post-pandemie, precum și pentru bursele „Erasmus”, Parchetul European și protejarea frontierelor
Articolul următorCâștigătorii concursului ”Bătălia cărților” organizat de Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu