Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Pogoanele a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui bărbat de 42 de ani, din Padina. Acesta a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Pogoanele ca fiind principalul bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, faptă comisă în ziua de 3 octombrie a.c..

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bănuitul s-ar fi aflat în proximitatea unei societăţi comerciale din localitate, unde a stat aproximativ o oră împreună cu persoana vătămată – un bărbat de 57 de ani, din Padina, timp în care a observat ce valori avea bărbatul asupra sa. După ce acesta a plecat, bănuitul l-ar fi urmărit în drumul către casă şi l-ar fi deposedat prin acte de violenţă de banii pe care îi avea asupra sa,  2000 de lei.

Bărbatul a fugit, însă a fost prins de poliţişti la scurt timp de la comiterea faptei.

Poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentArestat preventiv pentru tâlhărie și furt
Articolul următorFacebook, WhatsApp și Instagram au PICAT. Milioane de utilizatori sunt afectați