Poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Costești au fost sesizați în ziua de duminică, 28 mai a.c., de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Gălbinași, județul Buzău, cu privire la faptul că o persoană i-ar fi sustras baloți de pe un teren din localitate.

Imediat după sesizare la fața locului s-au deplasat polițiști care au identifcat principalul bănuit, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Gălbinași, care încărca baloți în remorca pe care o tracta cu autoturismul. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar remorca nu este înmatriculată.

De asemenea, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest fiind înregistrat un rezultat de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”, „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, „conducerea unui autovehicul neînmatriculat” și „furt”.

Față de acesta, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentOpt conducători auto depistați la volan sub influența alcoolului
Articolul următorDrumul spre Vulcanii noroioși va fi modernizat