Vineri după amiază, pe Bulevardul Eroilor, din municipiul Râmnicu Sărat, a avut loc un accident rutier.

Din primele date de la fața locului a reieșit că un camion de mare tonaj, condus pe direcția Focșani către Puiești, de către un șofer în vârstă de 48 de ani, din județul Călărași, a surprins și accidentat două femei pieton, în vârstă de 77 și 78 de ani, ambele din Râmnicu Sărat. Acestea s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.

Cele două persoane rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent40 de cereri de azil înregistrate doar joi, 19 ianuarie a.c., de polițiștii de imigrări
Articolul următor13 permise reținute și 40 de pietoni sancționați!