Gruparea generalilor Coldea și Dumbravă acționa pe toate palierele: economic, politic și nu numai. Analistul politic Dorin Iacob a relatat, în emisiunea 100% a lui Laurențiun Botin, cum a realizat că în spatele băieților deștepți care păreau să controleze afacerea bănoasă a duty-free-urilor de pe Aeroportul Otopeni era mâna generalului Florian Coldea. 

„Un domn director de la Tarom a făcut un denunț în care preciza că eu m-aș fi dus să fac presiuni asupra domniei sale și că s-a simțit șantajat. O acuzație foarte gravă, iar ce era și mai interesant era modul de redactare a acelui denunț, avea o amprentă de know-how, insinuant, pentru că atunci când cineva dintr-un serviciu de informații se joacă într-un câmp tactic acționează, dar și reacționează, culege informații, dar și induce. De aceea cred că a fost extrem de gravă acea afirmație (a generalului Dumbravă) că Justiția este pentru Serviciul Român de Informații un câmp tactic. În sine, acea afirmație că justiția este un câmp tactic a fost extrem de nefericită și, sincer, cel care a făcut-o, generalul Dumbravă, ar fi trebuit ca o doua zi să părăsească sistemul. 

Ca urmare, m-am trezit pe prima pagina a ziarelor, fără să mi se pomenească numele, dar era evident pentru cine mă știa că era vorba de mine, dar făcătura era fără succes, pentru că ceea ce am discutat eu în biroul domnului Dorobanțu, cu domnul Dorobanțu, era doar reluarea unor lucruri în care-l informam verbal asupra unor adrese prin care Romprest și trustul de presa Realitatea și alții i-au informat, atât pe el, cât și e alți miniștri și pe alți responsabili din statul român.”

Dorin Iacob a afirmat că acuzațiile formulate la adresa sa l-au făcut să fie extrem de circumspect.

„Eu m-am uitat foarte atent la tot ce s-a întâmplat în zonă, oameni care se cablau și îi ascultau pe alții, era o pasiune majoră. Și ce aflăm noi de aici?! Că domnul Coldea făcea consultanță pentru un grup rival care voia să vină pe aeroport. Practic, îi ocrotea și pe unul (era de notorietate că domnul Lăscuț era în relații bune cu Florian Coldea); dar și pe concurentul său cu care avea un contract de consultanță. Și ce să vezi, sumele erau cam tot pe acolo (cu cât i-au solicitat generalii omului de afaceri Cătălin Hideg, denunțătorul lor – N.R.), undeva pe la 600-700.000 de euro.

Ce este interesant este că oameni cu vădită experință în servicii, cum sunt Coldea și Dumbravă, (…) la nivelul acesta nu prea ai voie să te joci cu imaginea ta de general, (…) de șef de instituție și de ofițer decorat, inclusiv de puteri străine.

Eu am fost acolo, la aeroportul Otopeni, pentru că un proprietar de firmă, în speță Romprest, nu era agreat să-și vadă de firma lui, să o gospodărească, eu trebuia să devin președintele Consiliului de administrație, eram persoană direct interesată, și i-a deranjat atât proprietarul, cât și prezența mea. Am dat de gașcă și ei au dat de mine”, a relatat Dorin Iacob.

Libanezul Saadeh Hardan, directorul DNATA Catering, martor asumat în dosarul de corupție de la Aeroportul Otopeni, SĂGEATA generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă 

Libanezul Saadeh Hardan, directorul DNATA Catering, este una dintre săgețile lui Florian Coldea. Generalul l-a susținut și l-a ajutat să obțină maximul din Aeroportul Otopeni pentru ca acesta, împreună cu generalul Dumitru Dumbravă să controleze tot ce mișcă pe Otopeni. 

Libanezul Saadeh Hardan a colaborat cu DNA și i-a înregistrat pe asociații de la Millenium care opera duty-free-urile de pe aeroport Cătălin Lăscuț și Radu Tănăsescu în timp ce îi cereau șpăgi ca să facă trafic de influență la conducerea Ministerului Transporturilor și să prelugească contractele DNATA cu aeroportul pentru restaurantele sale.

Potrivit unor surse, în perioada imediat următoare va exploda un nou dosar în jurul Aeroportului Otopeni, avându-i în centru pe Saadeh Hardan, Florian Coldea și pe francezii de la LAGARDERE – ce interese erau, de fapt, în spatele Aeroportului Otopeni și cine, dar mai ales de ce avea interes să controleze aeroportul. 

Scandalul duty-free-urilor: licitație cu dedicație pe Aeroportul Otopeni. Reprezentantul Lagardere în România, firma câștigătoare, afaceri pe bandă rulantă cu Florian Coldea

Compania franceză Lagardère a câștigat, la finele anului trecut, licitația pentru spațiile duty-free de pe Aeroportul Otopeni.

Firma a fost singura admisă pentru a participa la licitația organizată de Bursa Română de Mărfuri. Ceilalți doi competitori au fost eliminați în faza depunerii ofertelor tehnice, întrucât calendarul licitației a fost unul extrem de scurt. Într-o singură lună, companiile interesate ar fi trebuit să consulte toată documentația procedurii, iar ulterior să întocmească propria ofertă formată din câteva sute de pagini. 

Potrivit Newsweek, ar fi existat o înțelegere între CNAB, Bursa Română de Mărfuri și compania Lagardere. Iar suspiciunea e întărită și de faptul că documentația licitației a fost întocmită de un consultant al francezilor de la compania Lagardere.

Cozmin Gușă atrăgea atenția, cu puțin timp în urmă, că reprezentatul Lagardere în România, Ovidiu Zegheru, are afaceri cu Florian Coldea. Potrivit consultantului politic, în Franța este de notorietate faptul că Lagardere că este entitate sprijinită de Serviciul de Informații Externe al țării. 

 

„Lagardere este o companie care în Franța este de notorietate că este entitate sprijinită de Serviciul de Informații Externe al Franței, același serviciu care s-a implicat și în decorarea, de către statul francez, al lui Florian Coldea, serviciu care, de asemenea, l-a sprijinit pe Dacian Cioloș în candidatură. Există, cumva, garanția că s-a căzut la pace, că dosarul nu se va instrumenta, pentru că lideri ai PNL și PSD sunt vizați. Dacă statul român și-ar face treaba, licitația ar trebui anulată, pentru că reprezentanții firmei câștigătoare sunt implicați în fapte de corupție”, spunea Gușă. 

 

Numele generalului Florian Coldea apare în stenogramele dosarului „Duty-free Otopeni”

Inculpații în dosarul duty-free de la Aeroportul Otopeni susțin, în stenograme, că ar fi pierdut contractele pentru spațiile comerciale de tip duty-free și food întrucât generalul SRI în rezervă Florian Coldea i-ar fi „blocat” la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit documentelor din dosarul cu acordul de recunoaștere a vinovăției al lui Cătălin Lăscuț, aflat la Tribunalul București.

Cătălin Lăscuț și Radu Tănăsescu sunt asociați în firma Millenium cu germanii de la Heinemann, o companie concurentă cu francezii de la LAGARDERE.

Potrivit susținerilor inculpaților din stenograme, Florian Coldea i-ar fi ”blocat” întrucât firma lui ar fi fost consultant al companiei Lagardere Travel Retail, care ar fi fost interesată și ea de spațiile comericale de pe Aeroportul Otopeni. 

Grupul Lagardere, lider global

Una dintre cele doua divizii ale Grupului Lagardere, Lagardere Travel Retail este un lider global în industria de retail destinat călătorilor (Travel Retail).

Operând peste 4850 de magazine specializate în Travel Retail, Duty-Free & Fashion și Foodservice în aeroporturi, gări și alte platforme situate în 39 de țări pe tot globul, divizia a generat vânzări de 2,3 miliarde de euro, în 2020.

Fragmente din stenograme

Iată câteva discuții extrase din stenogramele din dosar:

HARDAN SAADEH: Știi care nu prinde pe mine? Ai zis că Cătălin a vorbit cu ăla, cum îl cheamă…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Da ”We like to play dirty, to have an advantage when we negotiate”!

HARDAN SAADEH: Cine ”we like to play dirty”?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Aia a zis…Lagardere! They play dirty, to have advantage when will negotiate with us! With us!

HARDAN SAADEH: Da. Dacă tu zici c-a dat lu’ Coldea bani și Coldea joacă cu francezii, nu-nțeleg!

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Joacă cu francezii…

HARDAN SAADEH: Și de ce dă bani lui?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Păi nu, nu știu dacă i-a dat bani și lui Coldea, a dat la băieți prin servicii! Știu!”

****

”TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Mai ai pe cineva care îmi poate verifica biroul?

CREȚU MARIAN GABRIEL: Da. Eu știu că e țintă. Știu că e țintă de ceva vreme.

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Păi, știm, de la francezi, de la FLORIAN COLDEA.

CREȚU MARIAN GABRIEL: Nu știu de unde dar …(neilnteligibil)…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Știi cine ne-a făcut, nu?

CREȚU MARIAN GABRIEL: Da.

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Ei, COLDEA …e cu francezii.

CREȚU MARIAN GABRIEL: Vrei să vorbesc eu cu el?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU vorbește șoptit: E prieten cu CĂTĂLIN, dar ăla n-are prieteni. Ăla n-are prieteni, știi cum e”.

****

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: ”În condițiile …în condițiile în care nemții nu fac nimic și văd că nu fac nimic, eu la un moment dat ca să mă împac COLDEA, COLDEA e prietenu’ meu, adică nu e…

HARDAN SAADEH: Te-ai văzut cu el la …la MONACO? Și ce zice el?

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: Eu mă văd des cu el, el zice că are o obligație morală…

HARDAN SAADEH: Că ăla are…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: …hai să-ți spun ce zice el, el este…

HARDAN SAADEH: Oricum el joacă și cu tine și cu RADU și cu mine și cu toată…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: El…el este foarte …el nu este de …cum să spun? De cuvânt. Adică el este…viclean…da? Bun.

HARDAN SAADEH: Clar…(neinteligibil)…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: Nici io nu-s prost şi ideea este că el este prieten foarte bun cu omologul lui, cum era el pă vremuri, al francezilor…

HARDAN SAADEH: Asta…toată lumea ştie asta…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: …cu prim-adjunctul al serviciilor secrete franceze, acuma ăla, nu ştiu cum au ajuns francezii, LAGARDERE-u’, la ei sau cum îi ţin ei pă companiile mari şi s-agită pentru ei că şi…C.I.A.-u’ s-agită pentru companiile mari americane şi francezii pentru ai lor … Ăsta vrea să demonstreze, nu e vorba numai dă bani, el vrea să şi demonstreze că încă e cineva în România şi că francezii se pot baza pe el şi pe CODRUŢA în continuare….E greu, că nu mai e….când nu mai eşti la butoane, nu mai e ca ….atunci când eşti la birou şi suni din … dar, asta nu înseamnă că nu poa să facă rău…

 

Articolul precedentPremierul Ciolacu, mesaj crucial pentru români, în contextul războiului de la graniță
Articolul următorSUA va trimite un nou pachet de asistenţă militară pentru Kiev