În noaptea de 24 spre 25 februarie a.c., între orele 23.00 – 03.00, a fost organizată la nivelul judeţului o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.

De asemenea, polițiștii buzoieni au efectuat verificări având ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților care se pot produce în incinta societăților comerciale care au ca obiect de activitate cazarea persoanelor în hoteluri, moteluri, pensiuni, vile turistice.

Poliţiştii, împreună cu jandarmi, au efectuat controale la 87 de obiective (unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale), unde au fost verificați 100 de agenţi de pază.

Față de 19 dintre aceştia a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru abateri săvârșite la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor (16) şi 3 pentru alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 42 de testări cu aparatul etilotest.

Doi dintre cei sancționați au fost depistaţi de poliţişti în timp ce dormeau, cu toate că aceștia aveau obligația de a asigura paza obiectivului.

O societate comercială care execută lucrările de reabilitare la o unitate de învățământ din municipiul Buzău, a fost sancţionată contravenţional pentru neimplementarea măsurilor stabilite prin analiza de risc, precum şi pentru faptul că în serviciul de pază sunt cetăţeni din spaţiul extracomunitar. 

Poliţiştii vor continua activităţile în acest domeniu.

Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 10.700 lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent130 de cabinete noi de vaccinare anti-COVID-19 în toată țara
Articolul următorBilanț coronavirus: 3.761 de cazuri noi și 66 de decese