Un bărbat de 60 de ani a fost găsit mort, în locuința proprie
Descoperire macabră într-un bloc din Buzău. Cadavrul unui bărbat în vârstă de 60 de ani a fost descoperit în urmă cu puțin timp într-un apartament situat la etajul doi al unui bloc de pe strada Traian Vuia, asta după ce vecinii nu au mai suportat mirosul și au sunat la 112.
Zilele trecute, locatarii blocului 18 Anexă au început să se plângă de mirosul greu de pe scară, însă nu au bănuit că în apartamentul de la etajul al doilea zace trupul vecinului lor. Bărbatul, care locuia singur, nu mai fusese văzut de vecini din data de 10 august.
Pentru că se temeau de ce e mai rău, oamenii au sunat astăzi la 112 pentru a cere ajutor. Sosiți la fața locului, anchetatorii au descoperit trupul bărbatului zăcând în stare de putrefacție în interiorul apartamentului. Un echipaj de la Criminalistică a fost chemat la fața locului pentru a demara cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Bărbatul decedat era angajat al unei firme de salubritate și se afla în concediu. Potrivit vecinilor, acesta nu avea familie și era cunoscut drept o persoană retrasă.