După trei eșecuri consecutive, Gloria reușește victoria, în confruntarea cu o altă decepție a Ligii a 2-a, Dunărea Călărași

Cu trei înfrângeri consecutive și coborârea până pe locul 12 – în buza retrogradării – Iie Stan și-a jucat azi cu Dunărea Călărași postul de antrenor. Gloria a dominat ostilitățile încă din start, trecând, de câteva ori pe lângă deschiderea scorului. Tabela a fost deblocată abia în minutul 33, când Chipirliu a driblat și portarul, reluând în plasa porții goale.

După golul Gloriei, oaspeții au avut două ocazii rarissime de gol, dar s-au lovit de fiecare dată de paradele lui Stoian. Buzoienii și-au majorat avantajul chiar înainte de pauză. Balgiu a reluat cu capul iar mingea a fost deviată în poartă de un fundaș advers.

La 10 minute după pauză, tot buzoienii au fost cei care au înscris. Chipirliu a reluat calm, cu latul, după o centrare a lui Tucaliuc prelungită cu capul de Vali Alexandru.

Dunărea a înscris golul de onoare prin Rusi, scăpat în poziție de 1 v 1 cu Stoian.

Grație victoriei de azi, Gloria urcă până pe poziția a 9-a a Ligii a II-a, cu 23 de puncte.

Articolul precedentTragedie provocată de o sobă. Copil la spital, mama decedată
Articolul următorAplauze, dar și admonestări, pentru Viorica Dăncilă