Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că în perioada 26 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, vremea se va încălzi uşor în toată România până pe 1 ianuarie, iar apoi temperaturile vor începe să scadă. Probabilitatea de precipitaţii este mai ridicată în intervalul 27 – 31 decembrie şi după 4 ianuarie.

După răcirea din primele zile ale intervalului, când valorile termice diurne vor ajunge la 5 grade şi cele nocturne la -3 grade, vremea se va încălzi din nou în Moldova. Astfel, la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 10…12 grade, iar cele minime la 3 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 4 grade şi ale minimelor de -2…-1 grad. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi relativ ridicată în jurul datei de 28 decembrie şi după data de 4 ianuarie.

În Muntenia, în primele zile ale intervalului vremea se va răci, valorile termice diurne vor ajunge la 6…7 grade şi cele nocturne la -3…-2 grade. Ulterior, vremea se va încălzi din nou, iar la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 10…12 grade, iar cele minime la 2 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 6 grade şi ale minimelor de -1 grad. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi în creştere în a doua jumă tate din interval, dar mai ales după data de 4 ianuarie.

Articolul precedentVeste bună pentru șoferii din România. ASF va putea urmări în timp real daunele RCA
Articolul următorAlexandru Rafila, despre sezonul gripal: „Impactul mai mare este pentru copii”. Ce îi sfătuiește pe părinți