Condamnat la închisoare pentru infracțiuni grave, un fost primar din județul Buzău șochează din nou  prin alte fapte ilegale, scoase la iveală, acum, de polițiști.  Fostul primar PSD al orașului Nehoiu, Florentin Lungu, condamnat în noiembrie 2020 la 5 ani și 2 luni de închisoare, într-un dosar penal legat de defrișarea ilegală a unei suprafețe de pădure, fapt care a generat o masivă alunecare de teren la Lunca Mare, este vizat de această dată într-un dosar de spălare de bani. Conform anchetatorilor, vizate în anchetă ar fi și fiica și soția primarului, dar și prieteni de-ai fostului edil, cu care ar fi pus la punct o adevărată rețea de spălare de bani.     

Anchetatorii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au descins la 18 adrese din Nehoiu, Gura Teghii, Chiojdu și Siriu. 19 persoane sunt vizate de anchetatori, existând suspiciunea că împreună cu fostul primar al orașului Nehoiu, Florentin Lungu, au prejudiciat bugetul de stat cu peste 2,5 milioane de lei. Ancheta îi vizează pe prieteni de–ai lui Lungu, implicați în afacerile ilegale puse la cale de fostul edil, dar și pe soția și fiica acestuia.

În fapt, conform anchetatorilor, infracțiunile ar fi fost comise în perioada 2011-2015. Profitând de funcția pe care o avea la un moment dat, Lungu contracta în mod abuziv anumite societăți pentru a presta diverse servicii, contractele fiind încheiate cu Primăria Nehoiu. În fapt, societățile contractate nu prestau deloc serviciile respective ori făceau câteva lucrări de mântuială, dar încasau valoarea totală a contractelor. Ulterior, parte din banii aferenți contractelor ajungeau în contul unor firme deținute de rude ori alți apropiați de-ai fostului primar.

Fostul primar al orașului Nehoiu, Florentin Lungu, a primit o condamnare de 5 ani, 2 luni și douăzeci de zile, de la o instanță a Curții de Apel Ploiești, după șase ani de anchete și procese, într-un dosar penal legat de defrișarea ilegală a unei suprafețe de pădure.

De asemenea, primarul va trebui să plătească Primăriei Nehoiu suma de 265.910, 12 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de stabilizare a terenului defrișat și de reîmpădurire. Împreună cu fostul primar, în dosar a mai fost condamnat și un inginer silvic, Crina Dicu, dar la 3 ani de închisoare cu suspendare. În anul 2015, Florentin Lungu a fost trimis în judecată, de procurorii de pe lângă Parchetul Curții de Apel Ploiești, pentru mai multe infracțiuni între care conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la fals intelectual, instigare la tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

Povestea a început în 2014, când Primăria Nehoiu a pus în posesie pe o anume Silvia Mocănașu cu o pădure de 3 hectare, situată în zona Lunca Mare, la marginea orașului Nehoiu. La scurtă vreme, pădurea a fost defrișată, iar pe teren au fost construite mai multe saivane și suprafețe betonate. În fapt, terenul a ajuns în proprietatea primarului, Florentin Lungu, prin intermediul contabilei de la firma pe care o deținea, Prodfor, iar acesta a decis să amenajeze aici o stână. Lucrările, susține presa locală, au fost realizate cu materiale și cu angajați ai Primăriei Nehoiu.

Mai mult, cu complicitatea unor angajați ai Ocolului Silvic Privat Nehoiu, între care și Crina Dicu, fostul primar a obținut aprobare pentru construcția unui drum forestier care să facă legătura cu stâna pe care și-a amenajat-o. În acest sens au fost întocmite în fals acte de punere în valoare a materialului lemnos și au fost marcați ilegal 436 de arbori care au fost tăiați pentru a face loc drumului forestier.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentReacția ministrului de interne după intervenția polițiștilor când Activistul Buzoian era agresat de 3 bărbați
Articolul următorBilanț CoVid-19, 16 iunie: 104 cazuri noi! Vezi situația în fiecare județ