Primarul Buzăului, Constantin Toma, a anunțat că în anul 2020 taxele și impozitele nu vor fi majorate, ci doar vor fi indexate cu rata inflației, așa cum legea o impune. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost postat pe site-ul Primăriei Buzău, acesta urmând a fi dezbătut în ședința Consiliului Local Municipal din luna decembrie.
Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a anunţat că inflaţia a fost de 4,6%.
”E acel 4. 56 la sută, rata inflației, Ești obligat să o aplici. Mai vedem la anul, dar nu e o creștere mare având în vedere că acoperă inflația” a spus Toma.
Pe de altă parte, autoritățile anunță că din 2020 vor fi impozitate cu până la 500 la sută persoanele care nu își îngrijesc locuințele sau terenurile lăsate pârloagă. În acestă perioadă au loc verificări, sunt identificați proprietarii care nu își îngrijesc bunurile, iar de la anul vor fi aplicate supra impozite pentru acestia.