CSM Rm. Sărat a câștigat vineri după amiază meciul cu Sporting Liești, din etapa a 11-a a Ligii a 3-a, seria a II-a și a trecut pe primul loc până la disputarea celorlalte meciuri din această eatpă, sâmbătă, de la ora 14.00, când Metalul Buzău va juca în deplasare, la Dinamo Bacău.

CSM Rm. Sărat a deschis scorul în minutul 39. La o acțiune de atac prelungită a gazdelor, Constantinescu a șutat puternic de la 18 metri lateral dreapta, mingea a lovit transversala și a revenit în teren, iar Andrei Ignat a trimis în poartă de la 8 metri, 1-0. 

În minutul 50 gazdele și-au majorat avantajul la o gravă greșeală în apărarea celor de la Liești. La o minge în adâncime, un fundaș al oaspeților a trimis la propriul portar, Brăneț a lovit mingea defectuos și aceasta a sărit în sus, iar Constantinescu a urmărit și a trimis spre poartă, David a încercat să degajeze dar s-a precipitat și Mateiciuc a venit din spate și a trimis în poartă din 6 metri, 2-0. 

În minutul 68 oaspeții au avut o lovitură liberă de la 18 metri perpendicular pe poarta lui Toader, dar a șutat puțin pe lângă bara din stânga sa. 

În minutul 70 Alexandru Stan a făcut o cursă de 30 de metri și a șutat de la marginea careului, ușor lateral dreapta, pe jos, la colțul lung, reușind să-l învingă pe Toader și să reducă dn handicap, 2-1. În minutul 85 o lansare în adâncime pentru Tănase, iar acesta a trimis de la 16 metri, pe lângă Brăneț, 3-1. 

În minutul 90+3 Ignat a scăpat pe partea dreaptă, a intrat în careu și a centrat la bara a doua, dar Oprea s-a împiedicat în minge la 4 metri de poartă și Brăneț a reținut. 

În minutul 90+6 Mohoriță a executat o lovitură liberă de la 27 de metri, perpendicular pe poartă. A trimis peste zid, în stânga portarului, dar Toader a reușit să respingă în lateral. Faza a continuat și mingea a revenit în careul gazdelor, dar Călin a reluat slab și Toader a reținut și meciul s-a încheiat cu scoruld e 3-1 (1-0). 

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorProiect ,,luminos” pentru Buzău