Cel mai mare spital din județ este în situația de a nu mai putea acoperi gărzile la Pediatrie, pe tot parcursul lunii

După ce două doctorițe au rămas însărcinate și au intrat în concediu  iar o a treia pediatră are probleme de sănătate care nu-i mai permit să lucreze noaptea, spitalul din Micro 14 este în situația de a rămâne fără gărzi la Pediatrie 5-6 zile pe lună. Este o situație extrem de delicată, care este deja resimțită, iar medicii și conducerea spitalului fac un apel către doctorii din județ să ofere o mână de ajutor.

Conducerea Spitalului Județean Buzău, împreună cu șefa secției de Pediatrie au organizat astăzi o conferință de presă în care au explicat situația gravă cu care se confruntă în acest moment. Numărul mic de medici pediatri face imposibilă acoperirea gărzilor. Conducerea Spitalului a încercat în numeroase rânduri să determine medicii să își îndrepte atenția către unitatea spitalicească.

În acest context, copiii sunt primi care au de suferit, iar părinții înțeleg cu greu situația. Medicii și conducerea spitalului fac un apel către doctorii din județ să ofere o mână de ajutor.

În fața acestei situații, conducerea Spitalului Județean Buzău spune că încearcă să găsească soluții pentru a reduce cât se poate de mult numărul zilelor fără gărzi. Conform calculelor,  5-6 zile dintr-o lună ar rămâne descoperite, dar reprezentanții SJU speră să atragă medici din județ care să vină să facă gărzi, in perioada în care cei doi pediatri vor fi în concediu.

Articolul precedentMăsuri de urgență. Se dezinfectează autobuzele și locurile de joacă
Articolul următorGloria, victorie cu Zalăul lui Tadici