O echipă numeroasă a Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne a descins, săptămâna trecută, la Prefectură.

A fost luată la puricat activitatea instituţiei din ultimul an. Printre altele, au fost găsite nereguli cu privire la nerespectarea unor termene de avizare pentru o serie de hotărâri ale primarilor şi consiliilor locale. “Avem deficit mare de personal la Biroul Juridic”, a motivat şefa de la Casa Albă, Carmen Ichim.

Controlul de la Prefectură a vizat îndeplinirea unor măsuri dispuse la precedenta vizită a echipei ministeriale, când au fost descoperite mai multe nereguli, puse pe seama foştilor prefecţi.

Dacă în mare parte problemele de organizare şi coordonare au fost rezolvate pe parcurs, rămân lipsuri în privinţa avizării hotărârilor dispuse de primari şi consilii locale, sarcină care nu a putut fi îndeplinită la timp. Șefa de la Casa Albă dă vina pe deficitul de personal de la Biroul Juridic.

Cu toate acestea, spune prefectul, nu există riscul unor sancţiuni după verificările efectuate de Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit prefectului Carmen Ichim, pentru a face faţă cerinţelor, Biroul Juridic ar trebui suplimentat cu 5 – 6 jurişti.

Articolul precedentAnchetă pentru dezastrul de la Stațiunea de Cercetare Pomicolă Cândești
Articolul următorFinal nefericit, la Region’s Cup