Urmare a evenimentului din data de 8 octombrie a.c., când în jurul orei 08:45, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada General Eremia Grigorescu, iar șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, la data de 10 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a admis propunerea organelor de cercetare ale poliției și a dispus față de bărbat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentLucrări prin care stâncile ce stau să cadă pe carosabil vor fi acoperite cu plase, pe DN10, la Siriu
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET