În weekendul 19-21 mai a.c., poliţişti din cadrul celor Poliției municipiului, Buzău, împreună cu jandarmi au acţionat pe zona de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale la care sunt predispuse grupurile de tineri în cartiere de blocuri şi case, dar şi în zona cluburilor, precum şi cu privire la prevenirea accidentelor de circulaţie ce s-ar putea produce pe fondul nerespectării normelor rutiere.

În contextul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au oprit pentru verificări 110 autovehicule și au legitimat peste 280 de persoane, dintre care 58 au fost avertizate cu privire la normele de conviețuire socială.

În cadrul acţiunii au fost controlați 26 de agenți de pază și au fost efectuate verificări la 40 de societăţi comerciale, unde au fost prezentate, totodată, şi recomandări în sprijinul prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 65 de sancţiuni contravenţionale, 21 pentru neregulile constatate la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, celelalte fiind aplicate pentru nerespectarea regulilor prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 18.785 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBănuit că a furat 50 de stupi cu albine depistat de polițiștii râmniceni
Articolul următorAccident mortal pe DJ203D. O șoferiță a intrat cu mașina într-un copac și s-a răsturnat în afara părții carosabile