Pericol de explozie între Buzău și Lipia, din cauza unei magistrale de gaz fisurate
Intervenție de ultimă oră a pompierilor buzoieni, după ce conducta magistrală de gaz care asigură legătura între municipiul Buzău și Lipia a fost fisurată în urma unor lucrări.
Avaria s-a produs din cauza unei echipe de muncitori care lurau în zonă. Oamenii care nu erau angajați ai operatorului de distribuție s-au speriat cînd au constatat fisura conductei și au reușit să părăsească zona teferi. Lîngă magistrala de gaz a rămas, totuși, mașina cu care se deplasaseră muncitorii pînă la conductă.
Deși fisura magistralei s-a produs într-o zonă nelocuită, în plin cîmp, Pompierii, Poliția și Jandarmeria au instituit, pînă operatorul rețelei a oprit alimentarea cu gaz, un perimetru de siguranță, în zonă. La ora actuală nu există pericolul unei explozii, operatorul reușind să oprească alimentarea în timp util.