În ziua de 28 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier, Buzău împreună cu reprezentanți in cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, alături de părinți și copii au participat la etapa județeană a concursului „Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”, desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale „Sf. Apostol Andrei”, din municipiul Buzău.

La competiție au participat 12 elevi, grupaţi în trei echipe formate din patru participanţi din cadrul diferitor unități de învățământ din judeţ.

Concurenţii din cadrul şcolilor gimnaziale Lunca Priporului, Siriu şi Sf. Apostol Andrei din municipiul Buzău au fost punctați pentru cunoștințele de legislație rutieră acumulate și pentru îndemânarea în conducerea bicicletei în poligon.

Astfel, în urma jurizării, a reieşit că judeţul Buzău va fi reprezentat la etapa naţională a concursului „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă” de către elevii Școlii Gimnaziale Lunca Priporului, din Nehoiu, câştigătorii etapei judeţene.

Indiferent de categoria de participant la traficul rutier, pieton, biciclist sau conducător auto, siguranța preșcolarilor și elevilor este strâns legată de nivelul de informare și responsabilizare al acestora. În consecinţă, siguranța copiilor rămâne o prioritate pentru polițiști.

Scopul acestui concurs este tocmai acela de a forma, în rândul elevilor, un comportament rutier responsabil, pe baza cunoaşterii regulilor de circulaţie, în vederea conștientizării riscurilor la care se expun și prevenirii producerii unor evenimente rutiere.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCupa Micului Biciclist – Ionașcu Filofteia Dănuța
Articolul următorBărbat de 52 de ani reţinut pentru furt dintr-un magazin de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pătârlagele