În ziua de 6 aprilie a.c., poliţiştii de la Prevenire, Siguranţă Şcolară şi Rutieră s-au deplasat la Grădiniţa cu Program Normal Maxenu pentru jurizarea probei teoretice a activităţii cu tematică rutieră din cadrul Proiectului „Să circulăm corect!” ediția a VIII-a. Proiectul se derulează în cadrul Concursului Naţional “Alege viaţa, circulând corect!”.

Astfel, poliţişti, împreună cu ceilalţi membri ai juriului – cadre didactice, au corectat fişele cu tematică rutieră pe care copiii participanţi le-au avut de completat.

În competiţie au intrat 185 de unităţi de învăţământ, din 34 de judeţe, fiind participanţi inclusiv din Republica Moldova.

Au fost apreciate peste 600 de lucrări ale elevilor din diverse etape de şcolarizare, juriul concursului acordând premiile I, II, III, menţiune şi premiu special pentru fiecare categorie de vârstă, copiii dovedind că şi-au însuşit regulile de circulaţie rutieră şi de siguranţă personală în trafic.

În contextul activității de mai sus, polițiștii reiau câteva sfaturi adresate părinţilor, pentru a le fi reamintite copiilor:

  • să circule numai pe trotuare;
  • să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
  • să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
  • să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat;
  • să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice;
  • să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
  • să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani.

Rețineți și meditați:

Învăţându-i pe copii să circule corect, fiecare clipă în care sunteți departe de ei va deveni mai lipsită de griji și mai ușor de suportat până la calda revedere!

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAcord de parteneriat în domeniul educației financiare între Banca Națională a României și Compania Națională Poșta Română SA
Articolul următorPolițiștii buzoieni au aplicat 125 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 23 de permise de conducere