Accident în această dimineață pe Dj203, între Valea Râmnicului și Ziduri, din județul Buzău. 

Din primele date de la fața locului s-a stabilit faptul că este vorba de o coliziune între un autoturism condus dinspre Râmnicu Sărat către Ziduri, de către o femeie în vârstă de 41 de ani, din Râmnicu Sărat și un alt autoturism condus pe același sens de mers de către un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Ziduri.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi care au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentRezultatele finale BAC 2023. Ce note s-au obținut, pe județe, și care este procentul de promovabilitate – Calendarul sesiunii de toamnă
Articolul următorPoșta Română a livrat o scrisoare după 76 de ani. Nici expeditorul, nici destinatarul nu mai trăiesc