Meteorologii anunţă că vremea rea şi furtunile vor continua până sâmbătă, la ora 10.00. Pe durata zilei de miercuri, cea mai mare parte a ţării este sub cod portocaliu, fiind anunţate căderi importante de precipitaţii. Ulterior, întreaga ţară va fi sub cod galben.

Potrivit meteorologilor, de miercuri până sâmbătă dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Miercuri, între 12.00 şi 23.00. este cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării.

”În după-amiaza zilei de miercuri (17 iunie) şi la începutul nopţii de miercuri spre joi (17/18 iunie), în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină şi descărcări electrice”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, de joi de la ora 10.00 până sâmbătă la aceeaşi oră, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Codul galben va viza întreaga ţară, iar gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii.

Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Articolul precedentBuzoienii implicați în conflictul de la Stănești, arestați pentru 30 de zile
Articolul următorEvaluarea Națională – Subiectele la Matematică – Iată ce au avut de rezolvat elevii