Declarații cât se poate de acide, ale lui Ciprian Marica, la adresa cavalerilor fluierului care au oficiat la partida dintre Gloria și Farul Constanța. Fostul internațional a postat pe un portal de socializare, imediat după încheierea partidei, declarând că elevii lui Ianis Zicu au fost furați de arbitri.

„Au trecut ore bune de la meciul Gloria Buzău – Farul, așa că pot să vorbesc „la rece” despre ce s-a întâmplat. N-a fost televizat, din păcate, că ați fi văzut cu ochii vostri de ce moare fotbalul românesc.
M-am ferit mereu de scandaluri, de discuțiile interminabile despre arbitraj, am incercat mereu să găsesc soluții, nu să amplific probleme care fac rău și celor care practică acest sport, și celor care-l urmăresc.
Am trăit deja multe de când am ales să pun umărul la revenirea unui club important, Farul, in prim-planul fotbalului românesc. Eu nu m-am ascuns niciodată la eșec in spatele unor motive închipuite. La Chiajna am pierdut și am spus public că e doar vina noastră, ne-a bătut fotbalul pe care l-am jucat „pe varfuri”. La Turris am pierdut, am jucat bine, am iesit public si i-am felicitat pe adversari, au fost mai pragmatici, bravo lor. La Severin adversarii au fost peste noi ca atitudine si voință. La Pitești am fost „ciupiți” serios, dar am tăcut, a părut genul de zi proastă, pot greși și arbitrii, nu poți sa-i suspectezi de ceva necurat.
De la Buzău, însă, am plecat șocat de ce am trăit! Vorba unor clasici din vremuri pe care le credeam trecute, iarba, vântul, fluierul, totul a fost bine pregătit să ne pună piedici. Greu să descrii maniera de arbitraj, o execuție de-a dreptul. Vă dau cuvântul că mi-a fost rușine să mă uit în ochii oamenilor din jurul meu. E filmat totul, veți vedea si voi la lucru brigada formată din Robert Avram-Mihai Dobre, Florin Pucheanu și observată de Silviu Crangașu și Marian Lumânare.
Nu mai e o surpriză, din păcate, că fuge lumea de fotbal. La Buzău au fost doar vreo 300 de oameni, din care 60 veniți de la Constanța. Cum să-i atragi când pleacă de la stadion nedumeriți, când au venit să vadă un joc cu mingea si au primit un fluierat strâmb? Cum să vină un sponsor să susțină un fenomen în care lucrurile se pot rezolva și altfel decât prin munca și sacrificiul jucătorilor?
?”, a scrisMarica

Una dintre fazele litigioase ale meciului s-a petrecut în minutul 83, atunci când Ursu a primit, destul de ușor, al doilea galben, după ce l-a lovit din spate pe Vali Alexandru, atacantul Gloriei.

Articolul precedentTrei victime, dintre care două gravide, spitalizate după accidentul de la Hanul lui Țintă
Articolul următorMisiune de salvare a unei femei căzute în fântână, la Vadu Pașii!