Sunt controverse uriașe în coaliție pe taxarea românilor. După ce „au rezolvat” problema pensiilor speciale și gaura din buget, guvernanții vin acum cu o altă bombă: vor o supraimpozitare de 16% pe tot ce depășește indemnizația președintelui României. Ca să calmeze spiritele, liderii coaliției au anunțat inițial că măsura se va aplica doar la stat. Mai mulți oficiali recunosc însă că și privatul ar fi vizat. 

INDEMNIZAȚIA LUNARĂ A PREȘEDINTELUI KLAUS IOHANNIS:
25.000 lei brut
14.977 lei net

*aprox. 13.000 bugetari au salariul mai mare

NICOLAE CIUCĂ 
premierul României

salariu: 14.000 lei/lună
pensie: 17.915 lei/lună

VENIT TOTAL: 31.915 lei (16% impozit = 5.106 lei)

SURSA: declarație de avere

 POLITICIENII VIZAȚI DE SUPRAIMPOZITARE

NELU CIOBANU 
secretar de stat la Ministerul Justiției

salariu: 10.000 lei/lună
pensie: 34.000 lei/lună

VENIT TOTAL: 44.000 lei (16% impozit = 7.040 lei)

 

COALIȚIA VREA SUPRAIMPOZITAREA VENITURILOR MARI

angajat ANCOM: 153.000 lei/lună
(16% impozit =24.480 lei)

președinte ANRE: 59.100 lei/lună
(16% impozit =9.456 lei)

vicepreședinte ANRE: 52.000 lei/lună
(16% impozit = 8.320 lei)

președintele Curții de Conturi: 27.000 lei/lună
(16% impozit = 4.320 lei)

sursa: Realitatea PLUS 

Aproximativ 81.000 de români – stat şi privat – obţin lunar peste 25.000 de lei din salarii şi venituri asimilate, inclusiv din sporuri şi indemnizaţii pentru consilii de administraţie, arată datele ministerului Finanţelor, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro.

Calculul a fost făcut în contextul noului impozit pregătit de Guvern, care, potrivit declaraţiilor liderilor coaliţiei, ar urma să fie aplicat numai în sectorul de stat. O corelare cu date transmise de către Inspecţia Muncii, care arată că la nivelul economiei sunt în total, stat şi privat, 42.315 contracte de muncă cu salariu de peste 25.000 de lei pe lună, din care numai 2.300 la stat, sugerează că foarte multe astfel de venituri mari apar în bazele de date ale ANAF şi Ministerului Finanţelor, dar nu şi în Revisal, la Inspecţia Muncii.

Printre cei care nu apar în Revisal, potrivit legii, sunt militarii, structuri ale MAI, SRI, SIE, STS, SPP, parlamentarii, unii demnitari, primarii şi magistraţii. Totodată, aceste domenii cu angajaţi care nu apar în Revisal sunt tot cele în care sunt foarte mulţi beneficiari de pensii speciale.

Bugetari cu venituri (nu doar salarii) de peste 25.000 de lei pe lună sunt şi în domenii precum gestionarea de fonduri europene, sănătate, dar şi educaţie, potrivit surselor Profit.ro, citate de news.ro. 

Ministerul Finanţelor analizează aplicarea unei cote de impozit de 16% în cazul veniturilor obţinute din surse publice şi care depăşesc 25.000 de lei pe lună. Ar intra astfel veniturile din slarii, sporuri, indemnizaţii în CA-uri, pensii speciale etc. Cota de 16% se va aplica părţii de venit care depăşeşte 25.000 de lei pe lună, în timp ce pentru suma de până la 25.000 de lei ar rămâne impozitul de 10%.

Articolul precedentCiteşte cu atenţie ETICHETA de la MICI! Ingredientele care-ţi pun în pericol sănătatea
Articolul următorAusteritatea și cumpătarea, impuse de la Bruxelles, România e în prima linie. UE le cere statelor membre să strângă cureaua