Cezar Preda, unul dintre cei mai vechi politicieni din PNL, a anunțat, luni seară, că se retrage din politică. 

Deputatul liberal este la al patrulea mandat , fiind membru în Camera Deputaților în ultimii 16 ani, din 2004 până în acest an. A fost deputat de Buzău între 2004 și 2016, ales apoi în 2016 ca deputat de Dâmbovița, pe listele PNL.

Cezar Preda a declarat, luni seară, la un post TV, că a avut o discuție cu președintele PNL, premierul Ludovic Orban, căruia i-a explicat că are un proiect personal.

„Nu-mi doresc să mai candidez. Sunt de două decenii la vârful politicii. E momentul să vină oamenii tineri. Am vorbit cu premierul, i-am spus că am proiectul meu. E un proiect care depinde de succesul partidului meu”, a explicat deputatul.

Cezar Preda are 61 de ani și a intrat în politică în Partidul Democrat, în 1999, în timpul președinției lui Petre Roman. A devenit membru PNL în februarie 2005, după fuziunea celor două partide PNL și PD. 

A condus filiala PDL Buzău peste 10 ani, din 2001 până în 2014.  A fost vicepreședinte al Partidului Democrat, apoi vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, și, din 2014, al PNL. 

Sursa: Realitatea de Buzau