Justiția buzoiană a tranșat în primă instanță scandalul din 12 iunie 2021, de la Cernătești, când trei indivizi s-au manifestat violent împotriva unui cetățean care-și spune „Activistul buzoian”. Acesta îi filmase pe cei trei în timp ce încercau să vândă păsări la marginea drumului, activitate interzisă atunci de lege.

Judecătorii Judecătoriei Buzău l-a condamnat pe Florin Cojocaru la o pedeapsă de 1 an și 4 luni pentru loviri și alte violențe, pe fratele acestuia, Costinel Dănuț Cojocaru, la un an de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar pe Bogdan Constantin Ștefan la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru loviri și alte violențe. Soluția magistraților buzoieni nu este definitivă, ea fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Ploiești.

În luna iunie a acestui an, frații Cojocaru împreună cu prietenul lor Bogdan Ștefan l-au fugărit pe Robert Gabriel Nițu, pe șoseaua dintre Cernătești și Mărăcineni, după ce acesta i-a filmat în timp ce încercau să vândă păsări vii la marginea drumului, activitate suspendată la acea vreme, din cauza pandemiei de coronavirus.

Aproape toată acțiunea a fost filmată de Nițu, care a trimis imaginile pe rețelele de socializare, imagini care la un moment dat surprindeau și câțiva polițiști de la posturile de pe Valea Slănicului, care n-au reușit să-i imobilizeze pe agresori. Ba, mai mult, cei 3 indivizi și-au făcut de cap sub nasul Poliției, până când au venit polițiștii de la SAS, care i-au încătușat pe scandalagii și i-au dus la audieri, la postul de Poliție din Mărăcineni.

Procurorul care a preluat cazul i-a eliberat pe Bogdan Ștefan și pe frații Cojocaru, pentru ca după 24 de ore, să dispună reținerea și apoi să ceară arestarea lor preventivă.

„Activistul buzoian”, este un personaj cunoscut la nivelul judeţului Buzău, dar și în județele din zonă, şi nu este pentru prima data când este agresat în urma „materialelor” pe care le realizează și le postează pe rețeaua de socializare.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPietonii și vitezomanii în vizorul polițiștilor rutieri buzoieni
Articolul următorHandbalistele de la SCM Gloria Buzău și-au făcut debutul la Campionatul Mondial de handbal din Spania