De miercuri, 5 iulie, liberalii buzoieni au dat startul campaniei de strângere de semnături pentru testarea legumelor în piețe Începând cu ora 16.00, două corturi inscripționate au fost amplasate în vecinătatea piețelor din cartierele Dorobanți și Micro XIV.

”Am inițiat acest demers pentru ca factorii de decizie din administrația locală să înțeleagă că prevenția este esențială și reprezintă elementul de bază al standardului de viață european. Spune DA pentru introducerea testării legumelor în piețe! DA pentru sănătatea noastră! DA pentru a mânca sănătos! Programul de funcționare pentru stângerea semnăturilor este următorul: Luni – vineri: 8.00-11.00; 16.00-19.00” a declarat senatorul liberal Vlad Pufu. 

Acțiunea vine în urma constatării mai multor lacune în legislația de profil și a unor carențe ale sistemului. Prin acest demers, al testării zilnice a legumelor autohtone, prin sondaj, se încearcă eliminarea suspiciunilor și certificarea prezenței pe piață a unor produse care să nu pună în pericol sănătatea consumatorilor.

De luni, 10 iulie, liberalii vor strânge semnături prin reprezentanții zonali în toate cartierele din municipiul Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentReţinut de poliţiştii râmniceni pentru lovire sau alte violenţe
Articolul următorGloria Buzău a câștigat cu 15-0 primul amical din cantonamentul de la Poiana Brașov