Trei zile de furtuni puternice, peste România. Buzăul, vizat și el de atenționări

Se anunţă trei zile cu furtuni foarte puternice în toată ţara. Până miercuri la ora 09.00 vom avea parte de instabilitate atmosferică accentuată în toată ţara. Meteorologii prognozează căderi de grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice. În sud-estul ţării, în zona Bărăganului, cantităţile de apă vor fi abundente, 80-90 litri/mp, care se vor acumula într-un interval foarte scurt. Nu sunt excluse nici tornadele.

Luni şi marţi în zonele centrale, sudice şi de răsărit, scăderea temepraturilor va fi accentuată. Marţi, vom avea maxime de 5-6 grade în vestul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 13-14 grade în Capitală.

Meteorologii anunţă schimbări bruşte ale vremii. De la temperaturi de vară, vom trece, peste noapte, la temperaturi chiar şi cu 10 grade mai mici.

Instabilitatea atmosferică, însă, va fi accentuată. Ploile vor cuprinde treptat toată ţara. Vom avea descărcări electrice, vânt cu modificări ce pot lua aspect de vijelie, dar şi fenomene de instabilitate accentuată.

De altfel, aplicaţia AccuWeather anunţă o tornadă pentru Bucureşti, unde se vor înregistra vijelii, descărcări electrice şi grindină. „În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor aduna cantităţi de apă însemnate, 15 – 25 l/mp şi izolat, posibil, peste 30- 35 l/mp”, se arată în prognoza ANM.

Articolul precedentAccident cu două victime, la Mărăcineni
Articolul următorS-a aruncat în gol, pe geamul spitalului !