Startul etapei a 4-a a Turului Ciclist al României se va da de la Buzău

Turul Ciclist al României se va relua în 2018, după o pauză de 5 ani, cu o ediţie specială, de Centenar, care îşi propune să unească toate regiunile ţării. Buzăul intră pe harta Turului, ca punct de start în penultima etapă, prevăzută pe traseul Buzău – Ploieşti – Târgovişte.

Pe 20 septembrie, va avea loc etapa a doua, Sibiu – Braşov, pe o distanţă de 162,8 km, iar în data de 21 septembrie este programată etapa a treia, Braşov – Focşani. Penultima etapă va avea loc pe 22 septembrie, pe traseul Buzău – Târgovişte, cu o distanţă de 124 de kilometri, cursa urmând să se încheie pe 23 septembrie, la Bucureşti, cu un circuit pe străzile Capitalei, de 100 de kilometri.

Ediţia a 51-a a Turului ciclist al României va avea loc în perioada 18-23 septembrie şi, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, va trece prin cele trei provincii istorice ale României.

În ultimii ani, competițiile organizate în România au devenit atractive și pentru echipele de top din ciclismul european. Egan Bernal, unul dintre starurile plutonului mondial, a debutat în competițiile de șosea în Turul Bihorului, concurs pe care l-a și cîștigat. Columbianul a participat, un an mai tîrziu și în Turul Sibiului, unde s-a clasat, de asemenea, pe prima treaptă a podiumului.

 

Articolul precedentScaunele de pe Ghencea vor ajunge la Buzău
Articolul următorNou focar al pestei porcine, la Buzău