Grupul de Comunicare Strategică anunță sâmbătă că Buzăul are 15 cazuri de infectare cu coronavirus, adică înregistrează un nou caz de boală.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Buzău, este vorba despre o femeie în vârstă de 43 de ani, testată pozitiv COVID-19, care își desfășoară activitatea profesională în București, dar care își are domiciliul în județul Buzău. Pacienta se află în prezent internată într-un spital din Capitală. Este vorba despre un medic rezident care lucrează într-un spital din București.

În județul Buzău, sâmbătă, 25 aprilie, sunt 242 persoane în carantină și 123 de persoane în izolare la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, oamenii legii au întocmit 3 dosare penale în care urmează să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals”, în contextul nerespectării prevederilor Ordonanțelor Militare.

Articolul precedentAnchetă, în cazul unui deces suspect, la Rosetti
Articolul următorCalculatoare sau tablete pentru copiii din familii sărmane