În ziua de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni au desfășurat aciuni de prevenire și combatere a neregulilor silice. În timpul acțiunii, polițiștii au depistat un bărbat de 47 de ani, din Lopătari, în timp ce extrăgea material lemnos dintr-o pădure din localitatea de domiciliu. Fără a avea rampă de încărcare, bărbatul depozitase materialul lemnos pe un drum sătesc.

În momentul verificărilor efectuate la faţa locului, cu toate că bărbatul a prezentat autorizaţie de exploatare pentru aproximativ 90 de metri cubi de material lemnos, nu a putut prezenta documente legale pentru materialul lemnos deja exploatat. Astfel, prin depozitarea materialului lemnos, fără a fi îndeplinite condițiile care atestă proveniența acestuia,  bărbatul a încălcat prevederile H.G. 497/2020.

În continuarea verificărilor, împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Vintilă-Vodă, s-a dispus inventarierea și măsurarea materialului lemnos, constatându-se că bărbatul extrăsese 22,07 metri cubi de lemn foc, din specia fag.

S-a procedat la sancționarea contravenţională a acestuia, conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă de 5000 de lei.

Totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare a materialului lemnos, estimat de reprezentanţii silvici la 3.818 de lei, lemnul fiind predată ocolului silvic.

Imagine
Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDezvoltarea spiritului civic al tinerei generaţii prin ateliere de creație.
Articolul următor239 de conducători auto care au călcat prea tare pedala de acceleraţie s-au ales cu amenzi pentru exces de viteză