Un buzoian în vârstă de aproximativ 60 de ani și-a găsit sfârșitul în timp ce aștepta la Casa de bilete din Gara CFR Buzău. 

Tragedia a avut loc duminică după-amiază, la una dintre casele de bilete ale gării Buzău. Un bărbat care aștepta să își cumpere un bilet de călătorie a început să se simtă rău și în numai câteva secunde a căzut secerat.

Echipajul de pe ambulanța sosită la fața locului l-au găsit pe bărbat inconștient, în stop cardiorespirator. Aceștia au încercat să îl readucă la viață prin manevre de resuscitare, dar inima bărbatului s-a oprit.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga SML Buzău în vederea efectuării necropsiei pentru a se stabili cauza decesului.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

sursa foto: Vlad Orjan – Știri din Surse Buzău

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTrei petreceri private oprite de polițiști
Articolul următorMiron Mitrea așteaptă de la Florin Cîțu să-și între în rolul de prim-ministru