În data de 4 iunie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia oraşului Pogoanele au identificat şi depistat un tânăr în vârstă de 17 ani, cu privire la care au stabilit că este principalul bănuit în cazul unui furt de telefon mobil.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cel în cauză ar fi profitat de neglijenţa proprietarei unui imobil, o femeie de 63 de ani, din Căldărăşti, care nu ar fi asigurat uşa de acces în locuinţă în noaptea de 1/2 iunie a.c. Tânărul ar fi pătruns şi ar fi sustras telefonul mobil al femeii.

Telefonul a fost recuperat de poliţişti şi predat păgubitei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru a documenta întreaga activitate infracţională a tânărului.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentActivităţi de verificare şi control în piețe și târgurile săptămânale din cele două municipii, dar şi în zonele rurale
Articolul următorPeste 170 de elevi informați antivictimal de polițiști