În data de 2 iunie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Postului de poliţie Calvini, au identificat şi depistat principalul bănuit de comiterea unui furt.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că bănuitul, un minor de 9 ani, din Calvini, ar fi profitat de faptul că persoana vătămată a lăsat bicicleta neasigurată în faţa unei societăţi comerciale şi ar fi sustras-o. Fapta a fost sesizată în data de 1 iunie a.c. de persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 60 de ani, de asemenea din Calvini.

Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt iar poliţiştii continuă cercetările.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBănuiţi de furt reţinuţi de poliţiştii din Beceni
Articolul următorAparatele radar au înregistrat 77 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise