În dimineaţa zilei de 10 iulie a.c., poliţiştii din cadrul poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de către un buzoian în vârstă de 58 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul societăţii sale comerciale şi ar fi sustras articole de îmbrăcăminte.

Din verificări s-a stabilit faptul că în noaptea de 9/10 iulie a.c., bănuitul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Buzău, ar fi pătruns prin forţarea ferestrelor în societatea comercială de unde ar fi sustras articole vestimentare. Prejudiciul a fost estimat la suma de 1000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPeste 300 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii rutieri ca urmare a abaterilor constatate în weekend
Articolul următorUn pivot din Serbia în lotul HC Buzău