Gloria Buzău, mare favorită în duelul din prima etapă cu Ripensia Timișoara, s-a impus greu în fața bănățenilor, cu un gol marcat amia după o oră de joc.

După jocul cu Ripensia, președintele Gloria Buzău, Auraș Brașoveanu spune că a văzut destul de multe emoții, dar și un nivel mai mic de omogenitate față de cât se credea.

”Se pare că emoțiile inerente ale debutului de sezon și-au pus amprenta mai mult decât, cel puțin eu, m-aș fi așteptat. Știam că vom avea un joc relativ greu, pentru că am întâlnit o echipă foarte bine organizată pe faza defensivă, de altfel, acest lucru s-a văzut atâta timp cât pe tabelă a fost rezultatul egal. Încă suntem la ritmul pe care ni-l dorim cu toții. E îmbucurător faptul că am luat cele trei puncte și sunt convins că echipa va crește de la joc la joc.

N-ar trebui să ne îngrijoreze faptul că am marcat printr-un șut de la distanță. Până la urmă, dacă nu tragi la poartă, nu marchezi. Ar trebui să ne îngrijoreze faptul că parcă nu suntem atât de omogeni pe cât am crezut, lucru care ne-a grevat în anumite faze de atac, în a construi cu adevărat un atac periculos. Au apărut câteva greșeli neforțate, dar, repet, o pun pe seama emoțiilor și pe faptul că încă nu suntem foarte foarte omogeni încă”, a spus Auraș Brașoveanu.

În etapa a 2-a a Ligii 2, Gloria Buzău va juca în deplasare la Metaloglobus București. Brașoveanu spune că meciul este programat pentru sâmbătă, 13 august, de la ora 12:00. Metaloglobus încă nu a jucat în această primă rundă, urmând a o întâlni marți, de la ora 20:00, pe Steaua.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentANAF a găsit milioane de lei diferenţă între sumele declarate de persoane fizice şi plata taxelor
Articolul următorCinci cetățeni străini identificați cu ședere ilegală în România